Informatii legale din partea avocatului in Cluj

Informatii legale oferite de avocatului de drept penal Cluj: Potrivit legii mai sus menționate, termenii și expresiile folosite în cadrul procedurilor judiciare care au ca obiect traficul de droguri au următorul sens: toxicoman – persoana care se află în stare de dependenţă fizică şi/sau psihică cauzată de consumul de droguri, constatată de una dintre unităţile sanitare stabilite în acest sens de Ministerul Sănătăţii; cura de dezintoxicare şi supravegherea medicală măsurile ce pot fi luate pentru înlăturarea dependenţei fizice şi/sau psihice faţă de droguri; livrarea supravegheată – metoda folosită de instituţiile sau organele legal abilitate, cu autorizarea şi sub controlul procurorului, care constă în permiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul ţării de droguri ori precursori, suspecţi de a fi expediaţi ilegal, sau de substanţe care au înlocuit drogurile ori precursorii, în scopul descoperirii activităţilor infracţionale şi al identificării persoanelor implicate în aceste activităţi. Vedeti multe detalii in plus pe site-ul avocat penal Cluj. Din punct de vedere juridic, criminalitatea organizată este privită ca fiind asocierea unui grup de persoane în vederea comiterii de activități ilegale, în scopul de a obține foloase financiare.

Ce fapte sunt sancționate și care este cuantumul pedepselor Potrivit legii 143/2000: Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani.

În etapa măsurilor premergătoare cât şi la judecata contestaţiei în cadrul procedurii de cameră preliminară, în cazurile prevăzute de art. 90 (cazurile de asistenţă juridică obligatorie), judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu şi stabileşte, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile. [art. 344 alin. (3) şi art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală]. Vedeti mai multe detalii in plus aici https://avocatripan.ro/.

În încercarea de a stopa fenomenul infracțional și de a limita efectul negativ pe care astfel de organizații le au asupra societății, autoritățile naționale sau internaționale au strâns relațiile de cooperare, urmârindu-se eliminarea profiturilor provenite din săvârșirea de infracțiuni și pe asigurarea unui răspuns modern la evoluțiile tehnologice. Cu titlu exemplificativ, activitatea de criminalitate organizată este cuprinsă în Noul Cod penal în cadrul infracțiunilor contra ordinii și liniștii publice.

În cursul urmăririi penale, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, cu excepţia: a) situaţiei în care se utilizează metodele speciale de supraveghere ori cercetare, prevăzute în cap. IV din titlul IV; b) percheziţiei corporale sau a vehiculelor în cazul infracţiunilor flagrante. [art. 92 alin. (1) din Codul de procedură penală] Avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul de a solicita să fie încunoştinţat de data şi ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi. Încunoştinţarea se face prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. [art. 92 alin. (2) din Codul de procedură penală].

Categories